Moldo...

Din viata mea in proza, cea roz, din proza mea de viata, nu putea sa lipseasca Moldovita...
Satucul din inima Bucovinei care i-a vazut crescand pe tatal meu, pe bunica mea, pe stra-bunica mea, si in care au ajuns taman din Maramures bunicii stra-bunicii mele, pe vremea cand Bucovina era un taram locuit doar de vietatile codrilor si de misterele brazilor mereu vesnici.
Acolo se poarta inca bunul simt, acolo sunt inca la moda traditiile, acolo traiesc vii povesti spuse la ceas de noapte, departe de urechile copiilor, si care zbarlesc parul in cap celui mai vajnic barbat in putere. Acolo se saluta om cu om chiar daca nu se cunosc, acolo se traieste inca dupa ritmurile stabilite de soare, luna si stele, acolo rosia e crescuta cu "gunoi" (ingrasamant caritabil donat de caluti si vacute), acolo copiii se joaca "pe ulita", "la baie" (parau), cu sania, fara frica si fara griji.
Acolo portile imita stilul maramuresean - singura amintire pe care-au luat-o cu ei cei ce s-au stabilit prima oara pe plai bucovinean, iar casele au maretia unei biserici, cu camere mari, cu bucatarii de vara -unde, odinioara locuiau slujbasii pentru casa, ograda sau grajd. Acolo unele case au doua intrari, semn clar ca fostul proprietar era un bogat negustor evreu, si camerele sunt stil "vagon"- asa este si casa noastra de la Moldovita.
Acolo e un colt de rai. Acolo ne petrecem singurele momente de fericire completa, acolo ne incarcam cu liniste, acolo e locul unde ma simt implinita si in Pace.
Despre acel Acolo o sa scriu, deci, pentru ca scriind sa retraiesc acele momente si -cine stie- sa le (re)traiasca si altii laolalta cu mine.